Tăcerea.

În tăcere lacrimile au altă textură…
Un scâncet de durere, desprins din suflet, e un mare înțelept…

Tăcerea… adâncimea inimii pe care n-o poți cunoaște decât raportându-te la ea însăși.
Ea te lasă să o pipăi, dar are de fiecare dată o altă formă, gust și culoare…
Nu-ți pune întrebări și nici nu așteaptă vreuna, pentru că tu și ea vă cunoașteți reciproc.
E iscoditoare și senzuală, crescând în intensitate pe măsură ce o accepți și o dorești.
E crudă, dar necesară, neavând un scop anume…

Noule Adam

Îți vorbesc ca după un somn greu din care am rămas cu frânturi de visuri,
Și vreau să-ți spun că după ce trece noaptea, mă simt dezamăgit că s-au terminat…
Iar când ziua-mi cuprinde viața, mă simt dezamăgit că acele frânturi de visuri mă fac să mă simt profan.
Eu însă alerg la tine, amețit încă de boala acelui somn, împiedicându-mă de umbrele nopții.
Dar nu ajung la Tine ca să te cuprind în brațe…
Căci cad fără de veste în dulceața amintirii, plecându-mi capul pe alte iluzii orbești.

Calvar ca al bătrânului Sisif,
De ce nu încetezi odată?

Crucifix

__Te aștept să-mi inunzi săraca-mi inimă
cu dragostea Ta curată, deplină,
să-mi strângi rămășița topită de dorul
ridicării din praful disperării,
să pier din bezna morbidei ispite și să-nviez
cu Tine Iisuse, iubite.

Gândurile unei inimi frânte și dezorientate de păcat care cugetă pe marginea pericopelor evanghelice din preajma Jertfei Supreme.

²³ ⁰⁹ ²⁰²⁰

Patima

Ești o altă fire ce-mi umbli derutată prin rămășița de lut,
Care te bucuri de-o clipă de nebunie și jelești după un iad în ruine pierdut.

Cine te-a chemat?
Tu m-ai fermecat ca să te privesc ca pe propriul sine,
M-ai supus în tăcere și într-o dulce dorință, vrând să mă cobori în firea senzațiilor.
Și ți-a ieșit.
Ești neînduplecată, sorbindu-mi lacrimile de deznădejde ca pe o băutură îmbătătoare.
Te-ai născut din nepăsare, poate dintr-o tainică pornire,
Dar scopul tău e o simplă nălucire.

M-aș trezi de aș ști care mi-e somnul.

Khar

II

__Murmur cântul celor dinainte scârţâind lira cu coarde rupte.

Depravat odor e gândirea la tăcerea unei lăzi cu oase.
Ar zbiera şi şi-ar smulge dinţii, poate…
Nimic nu zace în tăria fiinţei care să nu-şi înfigă colţii în derutare.
Ce folos aş avea dacă m-aş apuca să mutilez grandoarea unei picături de apă?

Sărutul lumii e dulce, dar trece…

Khar

I

__Slăbeşte privirile sluţite de astâmpăr şi dă frâu unui holbat obscen.
Agaţă-ţi voinţa de ceea ce zâmbetul sonor îţi aduce şi-ţi istoveşte fericirea.

Învoiala sorţii făcută cu mine în lipsa mea mă culcă pe pieptul tău şi nu-mi doresc decât să-mi doresc execuţia.
Să văd verdictul încrustat în pieptul tău şi mulţumirea zâmbetului tău asemeni călăului.
Îmi scapă podeaua de sub picioare şi nu e tăria vreunui vin.

Surd sunt şi aud lauda împlinirii.
Cu plecăciune pun laurii la picioarele tale.

Să pună cineva alarma.

Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Dorm cu toţii somn adânc.
Stau grămadă ca într-o groapă comună înghiţindu-şi saliva unul altuia.
S F O R Ă I E
Dar n-au cum să deranjeze pe cineva.
Unul din ei are tentativa de a se trezi, dar îşi aminteşte că are zi liberă.
Aşa că se întoarce pe partea cealaltă şi aţipeşte.
Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe